Tinerii bihoreni sar în ajutorul comunității din Ucraina!

Asociațiile bihorene își arată solidaritatea

Solidaritatea și empatia sunt cuvintele care au luat cu asalt întreaga lume, iar protestele
împotriva unui război ce lasă în urmă familii și prieteni sunt la ordinea zilei. Oamenii din
fiecare colț al globului s-au unit pentru a ajuta comunitatea Ucrainei în aceste momente
tensionate și cuprinse de incertitudine. Pe platformele de socializare se regăsesc știri mai mult
sau mai puțin veridice, dar care inevitabil alimentează teama tuturor.

În acest sens, din dorința colectivă a tineretului bihorean, Consiliul Județean al Elevilor
Bihor împreună cu Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea au
inițiat o campanie de o mare amplitudine, numită în continuare ,,Grup Operativ”, reunind în
prezent peste 500 de voluntari gata să ajute atât cu resursă umană, cât și materială.


Demersului s-au alăturat numeroase asociații, printre care LEO Black Eagle Oradea, Interact
Oradea, Kiwanis Key Club OG Oradea, USR Oradea, respectiv structurile de reprezentare ale
elevilor de la nivel școlar cât și structurile studențești de reprezentare.
Printr-o mobilizare și organizare eficientă, echipa noastră se angajează în strângerea
următoarelor: mâncare neperisabilă, materiale igienico-sanitare, haine și jucării, aeroterme,
saci de dormit, pături, apă potabilă, ceaiuri și alte produse adiționale.

Alătură-ne și tu! Ajută refugiații ucrainieni!

Consiliul Județean al Elevilor Bihor și Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a
Tineretului Oradea apelează la bunătatea și spiritul vostru umanitar pentru refugiații ce
urmează să ajungă în Oradea! Dacă ești dispus să contribui prin asistență fie financiară,
materială sau umană, noi te așteptăm pe Strada Pescărușului nr. 22, Oradea, sediu
coordonat de Filip Barabaș – 0733 704 740, fie prin dispunerea de a oferi CAZARE, pentru
care poți contacta: 0749 384 836 – Alina Miclea ori 0730 451 752 – Crișan Marius.


Împreună reușim! Haideți să continuăm campania prin implicare, solidaritate și
promptitudine față de activitatea desfășurată de tinerii bihoreni și situația de criză în care se
află vecinii noștri ucraineni!

Comunicat transmis de Biroul Executiv al Consiliului Județean al Elevilor Bihor cât și de Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea

Comunicat redactat de Ioana Butaru Director Relații Publice și comunicare în Consiliul Județean al Elevilor Bihor

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.